PROMO All information available in the news

Ești studentul unei Facultăți de Artă? Ce ai zice de un Super Challenge?


Fundația Bog’Art lansează NEW WAVE, un Art Survey dedicat studenților la arte din România, prin care invită tinerii artiști să comunice viziunea lor asupra prezentului în care trăiesc.

Vrem să descoperim, prin lucrările voastre, cum vedeți lumea de azi și cum o transformați în artă.

Premii în valoare totală de 9000 Euro. Marele Premiu: 5500 Euro

Prima ediție NEW WAVE Art Prize invită tinerii artiști să exploreze și să pună sub semnul întrebării realitatea contemporană, prin propriile viziuni și expresii artistice. Trăim într-o lume care se schimbă rapid, plină de provocări, crize și redefiniri constante ale valorilor. În acest peisaj, ne întrebăm: Cum percepeți prezentul? Ce teme vă inspiră? Ce întrebări vă frământă?

Poate e vorba despre tehnologie și impactul ei asupra umanității, despre identitate și apartenență, despre conflicte și speranțe, despre alienare sau conectare. Indiferent de subiect, viziunea voastră artistică este cea care ne interesează cel mai mult. Acest Art Survey nu caută răspunsuri definitive, ci întrebări puternice, capabile să nască conversații relevante.
Ce trebuie să faci?

Transpune într-o lucrare de artă trăirile pe care le ai în această perioadă.

Creează o pictură, un desen, o sculptură sau o instalație pe această temă. Trimite-ne întâi conceptul, sub forma unei idei, pe email: newwave@bogartfoundation.ro.


Vor fi aleși 7 finaliști care vor expune lucrările finale într-un vernisaj special, iar unul dintre ei va primi un Art Scholarship în valoare de 550 Euro.

Iată cum te poți înscrie în competiţie:

Perioadă înscriere
(23 aprilie - 23 mai)

Trimite-ne la newwave@bogartfoundation.ro conceptul lucrării tale (pictură/desen/sculptură/instalație), sub formă de randare, machetă sau element prin care juriul poate intui varianta finală a acesteia, însoțită de un text descriptiv al ei (cca. 300 cuvinte), de CV-ul și portofoliul tău de lucrări (15-20 imagini).

Selecție finaliști
(23-27 mai)

Juriul va selecta 7 proiecte finaliste.

Anunțare finaliști
(27 mai)


Fundația Bog’Art va face publică lista celor 7 finaliști pe 27 Mai și va oferi fiecărui student un buget de 500 de Euro pentru a contribui astfel la realizarea proiectului.

Producție
(27 mai - 25 iunie)

Finaliștii vor produce obiectele propuse în formularul de înscriere.

Vernisaj NEW WAVE
(2 iulie)

Obiectele create de finaliști vor fi transportate la București și vor fi expuse în cadrul vernisajului NEW WAVE, care se va desfășura pe 2 iulie la Galeria Catinca Tăbăcaru (Calea Giulești 14, București). Lucrările vor fi prezentate și analizate de membrii juriului, iar artistul care realizează cea mai apreciată lucrare va primi un Art Scholarship în valoare de 5500 de Euro.

NEWWAVE

Membrii juriului New Wave

BOGDAN DOICESCU
Președinte Fundația Bog’Art

CATINCA TĂBĂCARU
Galerist, Co-Director RAD Fair

DANIELA PĂLIMARIU
Artist, Co-Director RAD Fair

ȘTEFAN SAVA
Co-fondator Salonul de Proiecte

MATEI BEJENARU
Artist, Profesor Universitar Doctor UAGE Iași

VERNISAJ

Galeria Catinca Tăbăcaru
(Calea Giulești 14, București)

Fundaţia Bog’Art se angajează să sprijine tinerii talentați și inițiativele care contribuie la dezvoltarea unei societăți culturale și artistice vibrante.

Prin alocarea de fonduri și resurse către instituții, organizații și asociații care desfășoară activități artistice și culturale sau prin inițiative proprii în aceste domenii, precum și prin oferirea de burse și suport specializat, ne propunem să sprijinim persoanele cu abilități deosebite și să promovăm valori esențiale pentru viitor.

De asemenea, ne implicăm în strângerea de fonduri pentru a susține proiectele educaționale, promovarea sănătății și protecția mediului, având ca obiectiv principal reflectarea valorilor fundației noastre în societate.